Obiectivele noastre

Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, Inncence in Danger a definit 10 prioritati în lupta pentru protejarea copiilor. Ne confruntam cu noi provocari în aceasta lupta. Daca opinia publica detine acum o mai buna întelegere asupra acestei plagi mondiale, pedofilia, totusi societatea nu este înca suficient de pregatita sa lupte efectiv.

- Cum îi protejam pe cei care îi denunta pe pedofili ?
- Cum sa îi convingem pe potentialii pedo-criminali sa nu mai abuzeze si agreseze copii?
- Cum sa îi oprim pe pedofili, dupa condamnare, sa mai comita aceste crime înca si înca o data?
- Cum îi sprijinim pe parinti în obligatia lor de a-si proteja copiii?
- Cum sa îi ajutam si sustinem pe parinti în procesele judecatoresti?
- Cum putem informa publicul larg într-o maniera cât mai eficace?

Sa nu reactionezi deloc înseamna sa risti sa devii complice. Din acest motiv am întocmit o lista de obiective de realizat, actiuni precise si clare în vederea protejarii copiilor de aceste agresiuni.

Le enuntam mai jos:

" CELE 10 "PORUNCI" ALE INNOCENCE IN DANGER "

1. Sa formulam si promovam masuri legislative pentru înaintarea si promulgarea unui proiect de lege privind crimele împotriva copiilor.

Din punct de vedere legislative, victimelor incesturilor si abuzurilor sexuale le ia prea mult timp sa înfrunte agresiunile la care au fost supuse si sa îi acuze pe cei vinovati. Si totusi, crimele pedofililor nu au o limita de timp, distrug copilaria si copilul abuzat si îi lasa sechele de nesters adultului care va deveni. Nu le putem permite pedofililor sa profite de legislatia învechita si sa spere ca victimele lor nu vor apuca sa reactioneze la timp.

2. Sa nu le permitem persoanelor acuzate sau condamnate pentru pedofilie sa lucreze în medii cu copii.

În acest sens, sa obtinem de la institutiile publice, sindicate si asociatii profesionale acordul acestora de a nu opta pentru solutia mai simpla de a muta pur si simplu persoanele acuzate ca au molestat copii, ci de a îsi asuma responsabilitatea de a alege persoanele potrivite care sa se ocupe de copii.

3. Sa obtinem rambursari de la Asigurarile Sociale pentru desfasurarea terapiilor menite sa vindece trauma rezultata în urma agresiunilor sexuale.

Ajutarea victimelor abuzurilor nu este esentiala doar pentru prevenirea reaparitiei crizelor, ci, mai mult, pentru prevenirea devenirii adultului victima pe viata a agresorului sau. Aceasta terapie este costisitoare si foarte multi nu îsi permit sa plateasca un medic specialist.

4. Sa organizam doua ore de cursuri despre Drepturilor Copilului si despre modalitatile de respectare a acestor drepturi.

Trebuie sa ii ajutam pe copii sa constientizeze ca exista servicii prin care se pot face ascultati. Este necesar sa îsi exprime suferinta cauzata de abuzurile sexuale, si copiii trebuie sa realizeze ca nu este o rusine sa se exprime si ca nu vor fi ei cei pedepsiti.

5. Trebuie sa organizam traininguri pe Internet pentru copii.

Copiii trebuie avizati de siretlicurile si capcanele utilizate de molestatorii de copii pentru cautarea victimelor, de pericolul camerelor de chat si necesitatea pastrarii unei anumite confidentialitati în timpul utilizarii acestora (nefurnizarea unor date de contact sau de adrese personale …)

6. Pedofilii pocaiti ar trebui sa beneficieze de îngrijire psihologica atenta pe viata si de o verificare regulata sanatatii lor mentale.

În cadrul "2001 - Anul Sanatatii Mentale" s-a discutat foarte mult despre cei care simt nevoia, însa totusi nu comit acte de agresiune sexuala si de faptul ca ar trebui ajutati sa realizeze gravitatea si consecintele agresiunilor sexuale effective asupra minorilor. Pentru un regim medical de acest tip, teraupeutii si psihiatrii ar trebui sa urmeze un program de pregatire specific, cu atât mai mult cu cât in general psihiatrii refuza acest tip de pacienti. În majoritatea cazurilor pedofilii repeta actele de agresiune. Sa nu mai permitem ca aceasta situatie sa se perpetueze la nesfârsit.

7. Asociatiile de parinti si studenti ar trebui sa aiba dreptul sa cerceteze dosarele celor care au grija de copiii lor în cadrul scolii si în timpul vacantelor si taberelor.

8. Cei care îsi asuma responsabilitatea la modul serios si care denunta aceste tipuri de crime ar trebui sa beneficieze automat de asistenta juridica.

În mod special în cazul structurilor corporate, cum ar fi Biserica si sistemul public de scoli, centre medicale si asa mai departe. Frica de a fi urmarit nu ar trebui sa îi forteze pe cei care denunta abuzurile sa pastreze tacerea. Oricine ar fi martor la asemenea crime si nu le denunta, ar trebui ipso facto sa fie considerat complice si acuzat de "neajutarea unei persoane aflate în pericol".

9. Persoanele care lucreza cu copii ar trebui sa beneficieze de pregatire în depistarea primelor semne, primelor strigate de ajutor în cazul abuzurilor asupra minorilor.

Mult prea des, copilul trece prin agresiunea sexuala chiar si ani de zile, numai pentru ca nimeni nu a stiut sa îi asculte sau sa îi înteleaga strigatele ascunse de ajutor.

10. Audierea sau interogarea copiilor de catre politie, autoritati judecatoresti ar trebui sa aiba loc sub supravegherea unui terapeut si a avocatului copilului.

De cele mai multe ori interogarea si confruntarea conduc la reînnoirea suferintei copilului victima într-un mod cumplit.